Cele două meciuri decisive ale României din UEFA Nations League C

Echipa Națională a României se află într-o formă excepțională de la revenirea lui Mircea Lucescu pe postul de antrenor principal în august 2024. România a avut o evoluție ideală în cele patru meciuri oficiale disputate până acum.

Mai mult ca atât, Tricolorii sunt favoriți să încheie fazele grupei în UEFA Nations League C pe poziție de top. Pe când ponturi pariuri de experți sunt mai des fixate pe meciurile între cluburi, tipsterii cu experiență recunosc că meciurile internaționale oferă și ele șanse unice de câștig.

Inclusiv din aceste considerente, dar și din mândria față de Echipa Națională, este important de analizat cele două meciuri ce o așteaptă pe România în UEFA Nations League C. Dar mai întâi, este important de analizat și situația actuală.

Evoluția Impecabilă în UEFA Nations League C

După revenirea lui Mircea Lucescu la Națională, Tricolorii au dat dovadă de un joc și rezultate nemaipomenite. Răzvan Marin a fost un adevărat lider, marcând patru goluri, iar ceilalți golgheteri au fost Dennis Man, Denis Drăguș (ambii – 2 goluri), Radu Drăgușin, Valentin Mihăilă și Alexandru Mitriță (toți – 1 gol).

În prezent, România se clasează pe primul loc din Grupa 2 în League C cu 12 puncte după patru meciuri. Ceea ce înseamnă patru victorii consecutive pentru elevii lui Lucescu.

În aceste patru partide, românii au marcat 11 goluri și încasat doar două, având cea mai bună diferență de goluri din grupă și chiar din întreaga ligă, unde se mai regăsesc echipe precum Suedia sau Slovacia.

Însă cel mai uluitor fapt este că România a dobândit aceste rezultate pozitive jucând trei din primele patru meciuri în deplasare.

Cu două meciuri rămase în League C, Tricolori își pot garanta promoția în League B pentru următorul sezon. La fel, triumful din Grupul 2 le poate oferi o șansă la play-off-uri pentru Campionatul Mondial din 2026, în cazul în care ratează calificarea directă sau cel puțin un loc de baraj.

România-Kosovo: Meciul Decisiv

Pe 15 noiembrie, România va găzdui Kosovo pe Arena Națională din București. După ce Naționala i-a bătut pe Kosovari 3-0 în deplasare, vecinii din Balcani neapărat vor dori o revanșă.

Kosovo este curent clasată pe locul doi din Grupa 2 cu nouă puncte, însemnând că au câștigat toate meciurile cu excepția confruntării directe cu România. Deci, pentru Tricolori, acest meci este un must-win.

O victorie în fața fanilor proprii pe 15 noiembrie ar garanta poziția de învingător în Grupa 2 a României și promovarea în League B. Cu cele 15 puncte teoretice, are fi imposibil ca oricare altă echipă să depășească Tricolorii, fără a ține cont de rezultatul din meciul final.

Totuși nu ar trebui să subestimăm echipa antrenată de Franco Foda. Kosovarii au jucători care evoluează în ligile europene de top precum Vedat Muriqi, Amir Rrahmani, Edon Zhegrova și alții.

Avantajul României poate fi în faptul că cei din Kosovo vor fi nevoiți să atace din minutul unu, pentru ca un scor egal nu va fi suficient pentru ei. În acest caz, Lucescu și compania pot opta pentru un plan mai defensiv dar cu contraatacuri rapide și verticale, pentru a profita de linia defensivă expusă a vizitatorilor.

În orice caz, meciul cu Kosovo promite să fie unul spectaculos, care va ține fanii în suspans pe parcursul celor 90 de minute. Totodată, aceasta va fi cea mai bună șansă pentru Tricolori de a demonstra că ei au făcut un pas înainte de la revenirea legendarului Mircea Lucescu la cârma echipei.

România-Cipru: o posibilă a doua șansă

Pe cât de frumos ar fi ca România să bată pe Kosovo și să își asigure promovarea, e imposibil de garantat că Tricolorii vor obține trei puncte în acel meci. Deci, în așa caz, soarta Naționalei poate fi decisă în ultimul tur al League C, pe 18 noiembrie, în meciul cu Cipru, la fel pe Arena Națională.

În octombrie, Tricolorii au învins Cipru în deplasare cu 3-0 datorită a trei goluri marcate în prima repriză. Considerând că Ciprioții nu au șanse de promovare, este de așteptat ca vizitatorii să ajungă în București descurajați și cu o dorință de luptă mai puțin aprigă.

România, însă, își poate garanta promovarea în League B cu o victorie în această partidă dacă meciul cu Kosovo nu se încheie cu un scor dorit.

Tricolorii au un golaveraj mai favorabil decât Kosovarii, și un egal sau chiar o înfrângere în primul meci le lasă șanse mari de calificare în cazul unei victorii cu Cipru. Doar că în acest scenariu, deja partida de pe 18 noiembrie devine un must-win, pentru că e imposibil de contat ca Lituania să se opună în fața lui Kosovo în meciul paralel.

Iar o victorie în meciul cu Kosovo ar putea însemna că partida cu Cipru va fi doar o formalitate, în care Lucescu poate să le ofere o șansă unor rezerve să demonstreze talentul și dorința de a juca pentru națională.

CiprufotbalKosovomeciuripariuriRomaniaUEFA Nations League C
Comments (0)
Add Comment